Primim oaspeti (in Moshi, Tanzania, Africa)

În primul rând,

Informatii importante ⚠️

  • oferim camera noastră absolut gratuit pentru max. 3 nopti, în primul rând familiilor monoparentale, dar nu numai. Pentru a beneficia de această ofertă specială, este necesara o discutie in prealabil, sa ne asiguram ca rezonam 😊

Dupa aceste trei zile, camera se poate închiria, la cerere, în urmatoarele conditii:

  • primii 3 oaspeți au 30% reducere 🤗❤️
  • familiile monoparentale au 50% reducere (ofertă permanentă) 👩‍👦👩‍👧‍👦❤️
  • Oferta este valabilă doar celor care urmăresc pagina Facebook One-parent Story. Și nu pentru că așa am de gând să câștig mai mulți urmăritori 🙄 (mie chiar nu îmi pasă de treaba asta, calitatea întoteauna o consider mai importantă decât cantitatea), ci pentru că este vorba de căminul nostru, putem primi doar oameni care sunt aproximativ pe aceeași lungime de undă cu noi.
  • și, pentru că suntem noi drăguți și sociabili, dar nu exagerat, și pe deasupra mai suntem și comozi, iar intimitatea și viața de familie este foarte importantă pentru noi, durata maximă a unei șederi este de 7 zile consecutive. Cu pauze (de ex. un safari, un Zanzibar… ) se poate și mai mult, bineînțeles. Iar dacă ne îndrăgostim unul de altul iremediabil, vedem noi cum facem 😉
  • avem și două pisici, sper că le iubiți și voi 😊

Și ajungem în sfârșit la subiect…

Am tot lungit-o din cauza pozelor. Mai avem multe de îmbunătățit la cameră: o cuvertură pentru pat, o măsuță, o plasă pentru țânțari deasupra patului, un tablou (pictat de noi 😁🖌️🎨), dinastea… Deci imaginați-vă că sunt acolo 😀.

Iar acum să o luăm de la început și să vedem ce putem noi oferii 🙂.

Căsuța noastră este situată în centrul orașului Moshi (Tanzania, Africa), într-o zonă excepțională: lângă parcul Uhuru, cu unul din cele mai mari supermarketuri la 3 minute de noi, stația de autobuze (de distanță) la 5 minute, cu tot orașul în fața noastră, și totuși verde, nepoluat și liniștit… Iar din poartă se vede muntele Kilimanjaro 🗻. Și mai avem aici o comoară: singura bancă care nu percepe comision pentru retragere de la bancomat 💳 😁.

Dacă doriți să experimentați viața locală, dar toțuși doriți să aveți confort la nivel european, atunci sunteți în locul potrivit. Dar nu vă așteptați nicidecum la condiții de hotel.

Totodată, a petrece la noi câteva nopți nu înseamnă a avea doar un loc pentru dormit. Înseamnă să aveți un spijin local în a vă alege activitățile în concordanță cu bugetul. La noi veți fi în vizită la prieteni 🤗❤️. Prieteni care sunt suficient de „localnici” deja ca să vă poată îndruma, dar totodată înțeleg modul vostru european de a gândi 🌍.

Dar trebuie să luați în considerare că noi locuim într-o casă aflată într-o curte comună, printre localnici, unde când unul ascultă televizorul la maxim 🤦‍♀️(noaptea e liniste, nu vă faceți griji), când altul își întinde hainele în fața ușii noastre 🙄, iar curățenia în părțile comune este absolut relativă 🤷‍♀️.

Dar casa noastră este mare si luminoasă, iar camera de oaspeți are 3×3,5m și un pat dublu (încă nu este complet finalizată, va mai avea una-alta, după cum spuneam mai sus 😉 ). În caz că sunteți mai mulți, putem suplimenta locurile cu o saltea….

Camera are și o baie proprie (cu duș în mijlocul băii 🙈, în stil Tanzanian 🤷‍♀️😂).

Iar din poartă se vede muntele Kilimanjaro 🗻:

Prețul camerei este de

15$/noapte

(cu tot felul de reduceri, vă rog să citiți secțiunea „Informații importante” de la începutul articolului).

Ce este inclus în acest preț? Ia să vedem:

  • cameră cu pat dublu
  • baie proprie
  • acces la bucătărie
  • plasă de țânțari
  • ventilator
  • prosop
  • săpun
  • TV în camera de zi (comună)
  • Wifi
  • Plus noi 👩‍👦(ca un bonus absolut 😁)

Dar, dacă sunteți prea mulți, doriți mai multă intimitate sau mai mult lux, avem alternative 🙂:

Cele mai la îndemână sunt cele două apartamente din curtea mea, închiriate prin Airbnb:

Indiferent că alegeți să vă cazați la noi, în vecini, sau la vreun hotel/hostel din zonă, noi vă vom trata ca pe prietenii veniți în vizită: vă călăuzim cu drag prin oraș, pentru excursii sau safari vă punem în legătură cu cele mai bune agenții de turism (conduse de maasai), vă propunem activități, conform principiilor enumerate aici (oferta completă este în lucru, dar dacă sunteți interesați, vă lămuresc cu drag)

În cazul în care doriți să rezervați camera noastră de oaspeți

  • vă rog să ne contactați, preferabil pe Messenger, pagina One-parent Story, sau WhatsApp: +40 729 333615
  • rezervarea va fi considerată confirmată doar în momentul plății a 20% din valoare totală
  • în cazul renunțării la rezervare cu cel puțin 7 zile înainte de data stabilită, vă restitui avansul integral
  • după acest termen în pricipiu se pierde avansul, dar aici, la noi, totul e foarte flexibil… 🙂
  • Dacă doriți să știți ce puteți face în Moshi, aveți un articol despre asta aici
  • Dacă doriți să vă faceți o ideie despre cât ar costa un concediu în Tanzania, găsiți informații și despre asta, aici
  • Dacă vreți să știți ce anume facem noi aici, per total, puteți citi despre asta aici
  • Iar în câteva zile va apărea un articol, foarte important, despre toate activitățile si excursiile pe care le puteți face în zona asta. Cam tot ce poate oferi Tanzania e aici, în jurul nostru 😁

🌸🐛🦋🐛🌸

Dacă considerați că vă este util conținutul acestui blog (sau dacă pur și simplu vă suntem dragi ❤️, sau… poate găsiți voi vreun motiv) și simțiți că ați dori să oferiți ceva în schimbul valorii primite, accept cu bucurie orice sponzorizare 🤗🌹.

Unică
Lunar
Anual

Make a one-time donation

Make a monthly donation

Make a yearly donation

Alege o sumă

$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00
$5.00
$15.00
$100.00

Sau introdu o sumă personalizată

$

Your contribution is appreciated.

Your contribution is appreciated.

Your contribution is appreciated.

DonateDonate monthlyDonate yearly